Începând de marți, 12 noiembrie 2024, vă așteptăm la sediul Filialei Covasna al OAMGMAMR pe strada Oltului, nr. 42, bl. 4, sc. C, ap. 3, în zilele de luni până joi, în timpul programului de lucru, pentru ridicarea certificatului care atestă promovarea examenului de grad principal, sesiunea 2024.
Documentul se eliberează titularului, pe baza actului de identitate și a Certificatului de membru.

OAMGMAMR – Filiala Covasna anunță că începând cu data de 07.10.2024 începe eliberarea AVIZULUI anual de liberă practică pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical pentru anul 2025.
 
Avizul anual se eliberează numai pentru persoanele care exercită legal profesia de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, pe teritoriul României, într-una dintre cele trei forme legale:

  • în regim salarial, în baza unui Contract Individual de Muncă (CIM);
  • în regim independent, în calitate de persoană fizică independentă sau de titular al cabinetului de practică independentă;
  • în regim de voluntariat, în baza unui contract de voluntariat încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

LOCAȚIA DE EXAMEN

05 septembrie 2024 pentru asistenți medicali generaliști și celelalte specialități
Grupul Școlar Puskás Tivadar
Sfântu Gheorghe, str. Pescarilor, nr. 41, clădirea principală, etajul 1.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), anunță lansarea selecției grupului ținta din cadrul proiectului ”Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali prin programe de formare SOFT SKILLS” pentru următoarele serii din anul I:
–  seria 5  – 60 de persoane din categoriile: asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, selectate din județele: Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și
– seria 6  – 60 de persoane din categoriile: asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, selectate din județele: Alba, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) organizează, prin filialele județene și a municipiului București, examenul de grad principal - sesiunea 2024, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1137/06.09.2018 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali, cu modificările și completările ulterioare.

Examenul de grad principal se organizează pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali.