Începând din luna septembrie 2010, documentele care se eliberau numai la sediul Ministerului Sănătății, ca de exemplu certificatele de conformitate, cele care atestă obținerea titlului de medic / medic dentist / farmacist / medic specialist sau primar / asistenți medicali, adeverințele de abilități dobândite, se pot solicita la Direcțiile de Sănătate Publică.

Documente necesare pentru eliberarea certificatelor:

ASISTENȚI MEDICALI GENERALIȘTI

  1. Certificat de Conformitate se eliberează în cazul titularilor :

Diplomei de absolvire de studii superioare de scurtă durată de asistent medical generalist începând cu promoția 2006 de absolvenți
Diplomei de Licență de asistent medical generalist incepand cu promoția 2007 de absolvenți
Documente necesare:

  • cerere în care se vor preciza și datele de contact

  • copia actului de identitate

  • copia legalizată după diploma de bacalaureat 

  • copie legalizată după diploma de asistent medical generalist

  • copie legalizată după foaia matricolă

  • adeverința eliberată de unitatea de învățământ absolvită în care se precizează perioada în care au fost efectuate studiile universitare

  • copie legalizată dupa documentele de schimbare a numelui

 

  1. Certificat care atestă drepturi câștigate specifice în profesia de asistent medical generalist, se eliberează în  cazul asistenților medicali generaliști care fac dovada exercitării efective și legale a activităților de îngrijiri generale de sănătate în România pe o durata de minim 5 ani consecutiv din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat, titulari ai.

Certificatului de Competențe Profesionale de Asistent Medical Generalist eliberat de școlile postliceale sanitare,
Documente necesare:

  • cerere în care se vor preciza și datele de contact

  • copia actului de identitate

  • copia legalizată după diploma de bacalaureat

  • copie legalizată după Certificatul de Competențe Profesionale

  • copie legalizată după foaia matricola

  • adeverința eliberată de unitatea de învățământ absolvită prin care se atestă perioada în care au fost efectuate studiile postliceale

  • copie legalizată după cartea de muncă sau adeverință de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiția de experiență profesională menționată

  • copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.
     

MOASA

 

  1. Certificat de conformitate se eliberează în cazul titularilor:

Diplomei de licență de moașă începând cu promoția 2007 de absolvenți.
Documente necesare

  • cerere în care se vor preciza și datele de contact

  • copia actului de identitate

  • copia legalizată după diploma de bacalaureat 

  • copie legalizată după Diploma de moașă

  • copie legalizată după foaia matricolă adeverința eliberată de unitatea de învățământ superior absolvită prin care se atestă perioada in care au fost efectuate studiile universitare

  • copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

 

  1. Certificat care atestă drepturi câștigate specifice în profesia de moașă, se eliberează în cazul titularilor :

Diplomei de asistent medical obstetrică-ginecologie, eliberată de școlile postliceale sanitare de specialitate, care fac dovada exercitării efective și legale a activităților de moașă prevazute de lege, în România, pe o durată de minim 5 ani consecutivi din ultimii 7 care proced eliberarea acestui certificat.
Documente necesare:

  • cerere în care se vor preciza și datele de contact

  • copia actului de identitate

  • copia legalizată după diploma de bacalaureat

  • copie legalizată după diploma de asistent medical obstetrică -ginecologie

  • copie legalizată după foaia matricola

  • adeverința eliberată de unitatea de învățământ absolvită prin care se atestă perioada în care au fost efectuate studiile postliceale

  • copie legalizată după cartea de muncă sau adeverința de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiția de experiență profesională menționată

  • copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

Manifestări EMC

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Filiala Covasna a definitivat agenda de evenimente. Acestea sunt programate după cum urmează:

Manifestări EMC

Momentan nu avem nici un eveniment!

Înscrierile la manifestările EMC se fac prin apăsarea butonului Registrare și completarea obligatorie a câmpurilor cerute în textboxul cursului pe siteul OAMGMAMR - Filiala Covasna în limita locurilor disponibile. Adresa de e-mail folosit trebuie să fie una corectă și utilizată.
Taxa de eveniment se achită prin transfer bancar în termen de 3 zile de la confirmarea înregistrării. Toți participanții la cursuri trebuie să figureze ca având Certificat de Membru al OAMGMAMR, și cu cotizația plătită la zi. Lipsa acestor date face imposibilă introducerea creditelor în baza de date online.

Informații utile

Eliberarea certificatelor de grad principal – sesiunea 2026

Începând de luni, 26 octombrie 2026, vă așteptăm la sediul Filialei Covasna a OAMGMAMR din strada Oltului, nr. 42, bl. 4, sc. C, ap. 3, de luni până joi, în timpul programului de lucru, pentru ridicarea certificatului care atestă promovarea examenului de grad principal, sesiunea 2026.

Documentul se eliberează titularului, pe baza actului de identitate.

Certificatele pot fi ridicate până în data de 26 noiembrie 2026, dată după care cele neridicate vor fi returnate la București.

Eliberare Aviz anual de liberă practică pentru anul 2027

OAMGMAMR – Filiala Covasna anunță că începând cu data de 12.10.2026 începe eliberarea AVIZULUI anual de liberă practică pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical pentru anul 2027.
 
Avizul anual se eliberează numai pentru persoanele care exercită legal profesia de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, pe teritoriul României, într-una dintre cele trei forme legale:

  • în regim salarial, în baza unui Contract Individual de Muncă (CIM);
  • în regim independent, în calitate de persoană fizică independentă sau de titular al cabinetului de practică independentă;
  • în regim de voluntariat, în baza unui contract de voluntariat încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Citește mai departe...

Analiza nevoilor de competențe și formare profesională ale asistenților medicali în domeniile tehnologiilor critice STEP

Scopul chestionarului este de a identifica nevoile de dezvoltare a competențelor asistenților medicali în domeniile tehnologiilor critice STEP și de a fundamenta programele de formare nonformală.

Chestionarul se completează anonim, iar informațiile colectate vor fi analizate exclusiv în formă agregată.

Mai jos regăsiți linkul către chestionar:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSebyP4ciosWA5iioHVGSb4LY1YLXO66yNDfd0957o1LFdzqeQ/viewform

Rezultate Examen de Grad Principal OAMGMAMR 2026, după soluționarea contestațiilor

Mai jos puteți consulta rezultatele Examenului de Grad Principal, sesiunea 2026, după soluționarea contestațiilor primite inițial. Candidații pot depune în continuare contestații până la data de 08.09.2026, ora 18:00:
Citește mai departe...

Anunț

Referitor la finalizarea Examenului de Grad principal sesiunea 2026, vă comunicăm că procedura de corectare a testelor grilă a candidaților este în curs de desfășurare, iar rezultatele vor fi afișate luni (07.09.2026), după soluționarea tuturor contestațiilor primite inițial (04.09.2026). După afișarea rezultatelor (07.09.2026 ora 12:00), candidații pot depune în continuare contestații până la data de 08.09.2026, ora 18:00.

Comisia Centrală de Examen a OAMGMAMR